4 modalități prin care poți obține gratuit NFT începând de acum

La ora actuală NFT-urile fac furori la nivel mondial, fiind o industrie de miliarde de dolari. Artiștii din domeniul digital au constatat cum li s-a schimbat viața numai prin simplul fapt că s-au adresat către o nouă audiență crypto. 

Și nu numai artiștii au putut vedea beneficiile NFT-urilor deoarece din ce în ce mai multe vedete au început să se alăture și să profite de această industrie. Una dintre artistele notabile de la noi din țară, Delia, a lansat prima piesă mainstream via NFT, ,,Racheta”. Astfel de exemple sunt multe însă, arta digitală reprezintă doar un singur mod prin care pot să fie utilizate. 

NFT-urile reprezintă proprietatea asupra oricărui bun unic din domeniul digital sau chiar fizic. 

În lumea criptomonedelor, deja se fac tranzacții cu mii, zeci sau chiar sute de mii de dolari dar, cu toate acestea, o atracție principală o constituie obținerea de NFT-uri gratuite. 

Dar oare cum pot să fie acestea obținute? Ele chiar există sau sunt doar o modalitate de a atrage fanii să încerce diverse tipuri de aplicații, așa cum sunt jocurile, doar pentru a crește în popularitate? 

NFT-urile pot să fie câștigate gratuit dar ca și în cazul oricărei tranzacții este nevoie de vigilență și de atenție pentru a minimiza riscul de a fi înșelat. 

Pentru a înțelege cât mai bine cum funcționează și cum se poate obține gratuit un NFT este important să se cunoască o serie de informații elementare despre ceea ce sunt, cum se creează și apoi care sunt cele mai bune modalități prin care se pot obține. 

Ce este NFT?

Sursa foto: information Age

NFT este acronimul de la Non-Fungible Tokens (jetoane non fungibile) care prezintă un set de metadate care nu pot să fie modificate și sunt stocate pe un blockchain. Pe de altă parte, token-urile fungibile așa cum este Ethereum sau Bitcoin, acestea sunt interschimbabile. 

Pe de altă parte, atunci când vine vorba despre NFT și ce sunt NFT-urile există mai mulți factori care trebuie să fie luați în considerare deoarece fiecare este unic. Acest lucru înseamnă că utilizatorii acordă importanță unor lucruri precum aspectul acestora, valoarea pe care o are, popularitatea artistului care a creat NFT-ul și multe alte astfel de aspecte. 

Există trei caracteristici de bază ale acestor jetoane non fungibile. Ele sunt un  activ digital deoarece conțin numeroase colecții de pe internet precum artă. muzică sau chiar jocuri. 

De asemenea, are un caracter unic ceea ce nu permite falsificarea sau manipularea lor în alte moduri decât cele pentru care au fost concepute. NFT-urile pot să fie schimbate prin tranzacții cu criptomonede folosindu-se platformele specializate pe acest lucru. 

Posibilitățile de utilizare a NFT-urilor sunt foarte multe iar o dată ce ai început să stăpânești modul în care se creează și se utilizează acestea vei putea descoperi multe avantaje. 

În general, persoanele care sunt interesate de NFT-uri deja fac parte din lumea tranzacționării criptomonedelor și persoane care sunt interesate sau colecționează deja artă digitală. Pe lângă propria plăcere de a avea o colecție unică, există și persoane care trăiesc din crearea de NFT-uri. 

Cum creezi, cumperi și vinzi NFT? 

Sursa foto: seeking alpha

În momentul în care vine vorba despre a crea și a vinde NFT, procesul este unul destul de simplu. De exemplu, o persoană selectează un activ pe care îl deține pentru a-l vinde drept NFT. 

Acea persoană adaugă obiectul la un blockchain care acceptă activul drept NFT (proces care se numește minting) și se creează astfel NFT-ul care urmează să fie vândut. Acesta se urcă în blockchain și este certificat ca având drept de proprietate. 

Pot să fie păstrate ca parte a unei colecții proprii, pot fi cumpărate, vândute și tranzacționate folosind piețe pentru acestea și licitații publice sau private. La prima vedere poate să pară destul de complicat mai ales pe măsură ce începi să aprofundezi termenii specifici. 

Dar o dată ce vei investi timp în a studia, poate deveni o mină de aur pentru tine. De asemenea, blockchain, criptomonedele și NFT-urile pot deveni o sursă excelentă de venit pasiv însă, dinamica evolutivă a acestora, modul în care funcționează, predicțiile și statisticile pot să fie destul de greu de anticipat. Mai multe detalii despre cum creezi, cumperi și vinzi NFT vei putea să descoperi pe măsură ce studiezi subiectul acordând timpul și interesul necesar. 

NFT Gratis – Cum poti obtine un NFT gratuit?

Sursa foto: Pixabay

NFT-urile pot fi câștigate în mai multe moduri iar una dintre acestea este prin intermediul jocurilor de tipul play to earn. Participarea la aceste jocuri este distractivă în timp ce oferă utilizatorului ocazia de a câștiga NFT-uri. 

Participarea la aceste jocuri bazate pe NFT este o modalitate de a încuraja persoanele să tranzacționeze NFT. Această piață este una în creștere și din ce în ce mai mulți utilizatori descoperă avantajele pe care le oferă. 

Jocurile de acest tip presupun ca utilizatorii să colecționeze tot felul de cărți. La început utilizatorii beneficiază de un anumit număr de cărți gratuite și pe măsură ce evoluează în joc cardurile le permit să câștige criptomonede. 

Alte modalități prin care se pot obține NFT-uri gratuit este prin cadouri, airdrops, giveaways și nu numai. Pentru a-ți face o idee concretă despre modalitățile prin care poți obține un NFT gratuit vei găsi informațiile necesare detaliate în rândurile următoare. 

 Jocuri Play to Earn

Sursa foto: Pixabay

În doar câteva decenii jocurile online au devenit extrem de populare în toată lumea și este un sector al industriei de profil care aduce profituri uriașe. Jucătorii sunt atât de entuziasmați încât sunt chiar pregătiți să își scoată cardurile din buzunare și să achiziționeze diverse upgrade-uri pentru a îmbunătăți experiența. 

Jocurile de tip play to earn NFT bazate pe blockchain au schimbat regulile oferind un punct de plecare egal pentru toți jucătorii, oferindu-le posibilitatea de a se distra în timp ce au și o sursă de venit pasiv. Așadar, iată o listă cu câteva dintre jocurile care pot să se transforme ușor într-o sursă de venit pasiv în timp ce te distrezi: 

Axie Infinity 

Este un joc de tip play to earn care are milioane de jucători activi în toată lumea. Succesul se datorează faptului că jucătorii pot câștiga bani în timp ce se joacă. Axie Infinity este un joc care se bazează pe Ethereum cu un mod player versus environment și un mod player versus player. În modul PvE (player versus environment) jucătorul concurează împotriva mediului și a monștrilor încorporați în joc, în timp ce în modul PvP (player versus player) concurează în diverse scenarii în metavers. Jucătorii trebuie să își achiziționeze Axies pentru a putea lupta cu alți monștri. 

Jocul este atât pentru desktop cât și pentru mobil, fiind conceput astfel încât fiecare monstru sau alt echipament utilizat să fie sub formă de NFT. 

La final, cei care au câștigat lupta pleacă cu premiul bătăliei sub formă de cryptomonede numite Smooth Love Potions. Scopul jocului este ca fiecare participant să își construiască o colecție valoroasă și puternică de Axies iar valoarea acestora este influențată de prețul Ethereumului la momentul respectiv. Jucătorii pot schimba tokenurile câștigate în monede fiat sau pot vinde chiar proprii Axies o dată ce valoarea lor se apreciază. 

Gods Unchained 

Acesta este un joc de luptă bazat pe cărți gratuit în care jucătorii pot să cumpere și să vândă cărți rare pentru a-și învinge dușmanii în joc. 

Jocul în sine nu se bazează pe blockchain însă cărțile sunt construite pe blockchain-ul Ethereum care oferă posibilitatea ca aceste cărți să poată fi preschimbate. 

Acest joc a devenit extrem de popular în special în 2019 iar în prezent are lansat și un expansion pack numit Trial of The Gods. Jocul este în plina dezvoltare și aduce foarte multe avantaje jucătorilor. 

Plant versus Undead 

Acesta este un joc gratuit de tip tower defense care are loc într-o lume post apocaliptică invadată de zombie. Jucătorii trebuie să așeze în mod strategic astfel încât să se pregătească eficient pentru a ataca coloniile invadatoare de zombie. 

Modul play to earn este valorificat la maxim în acest joc și la fel ca și în cazul jocului Axie Infinity, popularitatea sa a crescut semnificativ mai ales în zone precum Filipine, Vietnam sau Brazilia unde acest tip de jocuri au făcut o diferență considerabilă pentru veniturile avute. 

Pentru a începe jocul, trebuie să se achiziționeze semințe cu PVU, token-ul specific al platformei și pot câștiga și colecta NFT-uri. Toate activele colectate pot să fie tranzacționate pe platforma nativă a jocului. 

Along with the gods 

Acest joc a fost construit pe blockchain-ul Polygon fiind mai mult un joc RPG play to earn care recompensează jucătorii cu cryptomonede și NFT. Fiecare erou utilizat în joc are o serie de caracteristici proprii și unice care să fie utilizați în lupte, în timp ce jucătorii creează diverse tipuri de strategii pentru a putea câștiga. Toate articolele din joc sunt construite ca NFT pe blockchain-ul Polygon și permite o finalitate mai bună cu costuri mai mici de tranzacționare. 

Farmers World 

Jocurile care au drept subiect principal agricultura sunt extrem de populare în rândul jucătorilor deoarece mecanismele de funcționare sunt destul de simple și ușor de înțeles. Tot ceea ce trebuie să faci este să plantezi, să recoltezi și să îmbunătățești în mod constant culturile. 

Este un joc de tipul play to earn și poți selecta dintr-o varietate de instrumente pentru a recolta și îmbunătăți culturile. Iar în timp ce fermierul așteaptă să culeagă culturile poate să atace alte ferme. 

În joc, utilizatorii pot mina GOLD, tokenul activ al jocului, și pot câștiga articole bazate pe NFT ori de câte ori participă la activitățile din joc. Cu aceste token-uri GOLD se pot crea propriile instrumente agricole NFT. 

Aceste jocuri play to earn  sunt viitorul industriei și oportunitatea de câștiga propriile NFT-uri reprezintă o modalitate ideală prin care să încurajeze tranzacționarea și colectarea acestora. 

NFT Givaways

Sursa foto: Pixabay

În mediul online utilizatorii pot participa la diverse proiecte NFT unde sunt recompensați cu diverse tipuri de articole digitale. De exemplu, există comunități pe Discord unde membrii pot să fie recompensați cu NFT-uri gratuit pentru realizarea unor task-uri simple. Astfel de giveaways pot să fie anunțate și pe rețele de socializare precum Twitter sau Telegram. 

De exemplu, Twitter este un loc potrivit pentru a găsi companii care oferă gratuit NFT-uri iar cea mai simplă modalitate prin care poți să le identifici este prin a căuta hashtag-ul NFT. Se vor afișa rapid rezultatele de căutare cu toate companiile care au active astfel de campanii. 

De regulă, potențialii câștigători sunt încurajați să dea share la diverse tipuri de proiecte, să comenteze sau să participe în alt mod. Există un potențial uriaș în acest tip de abordare deoarece multe alte proiecte crypto care la început nu valorau nimic, ulterior au ajuns să fie cele mai valoroase. 

NFT Airdrops

Un airdrop NFT reprezintă distribuirea de NFT-uri către o listă selectată de portofele ale persoanelor fizice și nu există un intermediar între aceștia. Este o relație directă între creatorii proiectului NFT și comunitate. Fiecare membru al comunității este aliniat cu faptul că proiectul trebuie să aibă succes și să își lase amprenta pe piață. 

Așadar, NFT Airdrops sunt o modalitate excelentă pentru a recompensa suporterii diverselor tipuri de proiecte care iau naștere în sânul diverselor comunități. 

Acestea funcționează în mai multe moduri, așadar, pentru a putea intra într-o astfel de comunitate este necesar să găsești un proiect care pare promițător. De asemenea, trebuie să contribui la acestea și să îți arăți interesul pentru ca la final să poți fi recompensat. 

Nu știi niciodată când sunt planificate așa zisele whitelist-uri sau campanii Airdrop. Astfel, pentru a fi mereu la curent cu ce se întâmplă trebuie să fii mereu activ în comunitatea proiectului NFT. Practic se pot compara aceste comunități cu grupurile sociale de pe Social Media unde, cu cât ești mai îndrăgit de comunitate cu atât este mai bine. 

Aceste Airdrop NFT au criterii specifice și de exemplu, poți obține o recompensă doar pentru simplul fapt că te numeri printre primii membrii ai comunității și prin entuziasmul tău aduci persoane noi în comunitate din cercul tău de prieteni. 

Airdrops-urile NFT au devenit un mecanism viabil pentru a stimula membrii comunității. Pe măsură ce un proiect câștigă teren membrii comunității umple golurile. 

Prin educație și prin învățare nu va fi complicat să pătrunzi în această lume și să îți asiguri un loc bine meritat. 

NFT Breeding

Sursa foto: Pixabay 

Există proiecte prin care utilizatorii sunt încurajați pentru a achiziționa mai multe NFT-uri pentru a crea active valoroase. Acest lucru este similar cu jocurile mai vechi cu animale de companie. Este descris ca fiind un proces de reproducere iar fiecare proiect lansat are propriile caracteristici unice. 

Așadar, NFT-urile pot să fie o sursă de venit pasiv excelentă. Mai ales dacă urmărești să testezi puțin această piață înainte de a deveni un investitor cu acte în regulă, poți începe prin a utiliza aceste câteva modalități de a câștiga NFT gratuit și să îți începi incursiunea în această lume. 

Vrei să tranzacționezi cu succes NFT-uri?

Scrie mai jos adresa ta de email ca să primești acces la trainingu-ul gratuit

Ai un prieten căruia i-ar fi de folos acest articol? Ajută-l cu un share. Îți va fi recunoscător :)

Autor Articol

Alex Hudițan
Alex Hudițan

Antreprenor, investitor și fondator al comunității NFT Alpha

Vrei să tranzacționezi cu succes NFT-uri?

Scrie mai jos adresa ta de email ca să primești acces la trainingu-ul gratuit

Cele mai populare articole

Articole Asemănătoare

Hey, mai ești interesat de tranzacționarea de NFT-uri?

Alătură-te acum comunității NFT Alpha